Româncă întoarsă din Belgia, uimită de-a dreptul de ceea ce a găsit în orașul ei natal: „Mai ziceți că nu aveți bani”

De-a lungul anilor, nenumărați români au plecat dincolor de hotarele țării, în căutarea unui trai mai bun. Însă, în timp, unii au ales să se întoarcă. În această situație se află și Carmen, o română revenită de un an în orașul ei natal, Suceava, după mai mult timp petrecut în Belgia. Și odată ajunsă în România, ea a fost surprinsă de schimbările pe care le-a observat.

Românca a revenit în Suceava după mai mult timp în Belgia
Românca a revenit în Suceava după mai mult timp în Belgia

După mai mult timp petrecut în Belgia, Carmen s-a întors în orașul ei natal, Suceava. Iar odată revenită în țară, ea a avut parte de o adevrată surpriză. În ciuda faptului că mulți oameni se gândesc la România ca la o țară săracă, tânăra a observat că restaurantele și saloanele de frumusețe sunt pline, locurile de parcare sunt mereu ocupate, iar oamenii cumpără în cantități mari de la supermarket.

„Ce știe românul să facă cel mai bine? Să se plângă”, spune românca, într-o postare făcută în mediul online. „Eu nu găsesc nici măcar loc să-mi fac unghiile. Trebuie să aștept câte două-trei săptămâni, că toate locurile sunt ocupate”, mai explică aceasta, surprinsă de cât de diferită este România de Belgia.

A decis să revină în orașul natal

De asemenea, românca a vorbit și despre faptul că locurile de parcare sunt pline mereu, în cursul săptămânii. De asemenea, chiar și restaurantele unde prețurile sunt mai scumpe au mereu clienți.

„Nu găsesc loc de parcare nici măcar în cursul săptămânii. Este plin la tavernele lui Pescobar, unde preţurile nu sunt chiar accesibile. E plin non-stop”, mai spune românca revenită din Belgia. De asemenea, ea mai spus că mașinile scumpe sunt destul de comune pe străzile din Suceava.

Ce spune o româncă revenită din Belgia

În cele din urmă, românca revenită din Belgia se întreabă cum reușesc românii să cheltuiască sume atât de importante de bani, în condițiile în care aceleași persoane se plâng din cauza prețurilor tot mai ridicate din țară.

„Dacă eu nu am loc nici la market, că sunt cărucioarele pline de mâncare, dar urlați că prețurile sunt ridicate, dar totodată n-am loc de voi... păi aveți bani sau n-aveți bani? Să mă faceți și pe mine să înţeleg! România este săracă sau nu este săracă?”, se întreabă Carmen, după revenirea în țară.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
horoscop aprilie 2022 jpg
image png
prosoape jpg
image png
paine jpg
Electrocanice, foto Shutterstock jpg
colesterol jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net