Obstacolele uriașe pe care le-au depășit românii plecați în Vest: „Dorm până la zece inși într-o cameră mică”
Mutarea într-o țară străină este un proces destul de complicat, care necesită, nu în ultimul rând, curaj. Însă, în ziua de astăzi, acest pas este mai ușor ca oricând. Metodele de transport sunt sigure, granițele sunt, în mare parte, deschise, iar oportunitățile economice sunt accesibile oricui. În schimb, cu un secol în urmă, românii plecați în occident înfruntau obstacole mult mai dificile.
Potrivit informațiilor de la adevarul.ro, undeva în jur de cinci milioane de români trăiesc peste hotare, în special în America de Nord și Europa de Vest. Astăzi, emigrarea este un proces destul de simplu și direct, însă acest lucru nu era deloc adevărat în trecut.
De fapt, cu cât înaintăm tot mai mult în timp, cu atât emigrarea devinea tot mai dificilă. În ultimii ani ai secolului XIX, de exemplu, a avut loc primul val cu adevărat semnificativ de plecări din țară. Mulți români din Transilvania, Bucovina și Banat, care atunci se aflau în Imperiul Austro-Ungar, au plecat spre America de Nord.
Mulți români plecau în America de Nord
Iar potrivit datelor, până la izbucnirea Primului Război Mondial, undeva în jur de 150.000 de români trăiau în Statele Unite. Cei mai mulți călătoeau de-a lungul Europei, până când ajungeau la porturile din Hamburg, sau Rijeka, de unde luau vaporul spre New York.
„Emigrantul, în lungul său drum către America, îți lasă impresia unui pachet de marfă aruncat din colț în colț. Necunoașterea limbii, lipsa de experiență, stângăcia în fața obiceiurilor unei lumi industriale și comerciale uriașe îl fac pe bietul țăran român, plecat de la plug pe un drum necunoscut, să se lovească de toate zidurile, ca și cum ar fi legat la ochi”, scria, în 1907, preotul Moise Balea, din Cleveland.
„Felul lor de a trăi este cu mult mai prejos decât acasă”
Viața în Statele Unite de la începutul anilor 1900 nu era deloc una ușoară, mai ales pentru imigranți. Mulți români ajunși acolo munceau în mine, oțelării, sau fabrici, în care condițiile de lucru erau foarte dificile. Iar din nevoia de a face economi, românii trăiau în încăperi mici și murdare, unele colibe adăpostind chiar și 30 de persoane.
„Sunt patru-cinci paturi într-o odaie, cu pânzături care, odinioară, poate au fost albe. Și într-un pat dorm noapte de noapte mai mulți inși laolaltă. Dorm până la zece inși într-o cameră mică, ale cărei ferestre nu se mai deschid cu săptămânile. Felul lor de a trăi este cu mult mai prejos decât acasă”, scria preotul Ioan Podea.
Astăzi, ni se pare inimaginabil să trăim în astfel de condiții, odată ajunși într-o țară străină. Însă, în acele vremuri, românii erau nevoiți să facă sacrificii uriașe, în speranța că vor avea, în cele din urmă, un trai mai bun.
