Real își ia „adio” de la Liga Campionilor. Arsenal și Inter, ultimele semifinaliste
Liga Campionilor și-a aflat ultimele semifinaliste din competiție, după ce Arsenal Londra și Internazionale Milano și-au asigurat, miercuri, prezența în penultimul act. Englezii se vor duela cu Paris Saint-Germain, în vreme ce italienii își vor măsura forțele cu FC Barcelona.

Pe deoparte, Arsenal a câștigat și returul cu Real Madrid, 2-1, după ce avea și avantajul de 3-0 din prima manșă, pe teren propriu. Spaniolii s-au arătat neputincioși și micile „zvâcniri”, precum golul francezului Kylian Mbappé, anulat de offside ('9) au fost insuficiente. Cel care a deschis scorul pentru Arsenal a fost englezul Bukayo Saka ('65), care a lăsat în urmă penalty-ul ratat ('13), apoi egalarea lui Vinicius Júnior ('67) i-a făcut pe madrileni să spere. În cele din urmă, brazilianul Gabriel Martinelli „a închis” tabela pentru Arsenal ('90+3), care merge mai departe.
„O seară istorică”
Englezul Declan Rice, jucătorului meciului în ambele manşe, a pus umărul la un moment istoric pentru englezi, fotbalistul în vârstă de 26 de ani declarând: „Este o seară atât de specială pentru acest club, o seară istorică. S-au spus atât de multe lucruri, înainte de meci despre faptul că ei (n.r. Madrid) ar putea întoarce lucrurile, pentru că au făcut-o de atât de multe ori. Dar prima manşă ne-a dat atât de multă încredere şi încredere în noi înşine, încât am fost aici să câştigăm acest meci. Ştiam că vom suferi, dar ştiam că vom câştiga”. Arsenal a revenit în semifinalele Ligii Campionilor pentru a treia oară în istoria lor, o premieră din 2009.
Ancelotti, pe picior de plecare?
Eliminarea lui Real alimentează zvonurile unei schimbări la cârma echipei deținătoare a titlului din La Liga, italianul Carlo Ancelotti răspunzând discret: „Nu ştiu şi nu vreau să ştiu. Este posibil ca clubul să decidă să schimb. Ar putea fi anul acesta sau anul viitor, când îmi expiră contractul. În ziua în care totul se va termina aici, singurul lucru pe care îl pot face este să mulţumesc acestui club. Ar putea fi mâine, în 10 zile sau peste un an, singurul lucru pe care l-aş face este să mulţumesc clubului”.
Totodată, Inter s-a calificat în semifinale, după ce a terminat la egalitate, pe teren propriu, scor 2-2, cu formaţia germană Bayern München. Bavarezii au venit la Milano să învingă şi să recupereze diferenţa de un gol din meciul din Germania, unde Inter s-a impus cu 2-1, însă planul n-a reușit. Pentru italieni au înscris argentinianul Lautaro Martínez ('58) și francezul Benjamin Pavard ('61), în vreme ce nemții i-au avut ca marcatori pe englezii Harry Kane ('52) și Eric Dier ('76).
Arsenal și PSG se vor duela pe 29 aprilie în Anglia, respectiv 7 mai în Franța, în vreme ce Barcelona va întâlni Inter pe 30 aprilie pe teren propriu și pe 6 mai în deplasare, toate partidele având drept oră de începere 22.00.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa [email protected]!