Procesul morții lui Maradona: ce spune directorul clinicii unde a fost operat

Audierile din procesul morții lui Diego Maradona continuă, cel mai recent depunând mărturie și directorul clinicii Olivos, unde argentinianul a fost supus unei intervenţii neurochirurgicale pentru un hematom la cap, la începutul lunii noiembrie 2020.

Diego Maradona a murit la 60 de ani (FOTO: EPA)
Diego Maradona a murit la 60 de ani (FOTO: EPA)

Potrivit versiunii lui Pablo Dimitroff, prezentate marți, instituția pe care o reprezintă a insistat pentru o convalescenţă „în care să ne ocupăm atât de reabilitarea sa motorie, cât şi de renunţarea la consumul regulat de substanţe toxice”.

Un pacient „dificil”, „care avea nevoie de dezintoxicare”

Ultimele săptămâni de audieri i-au conturat lui Maradona portretul de pacient „dificil”, „care avea nevoie de dezintoxicare”, fără a fi în situația de a se recupera acasă, un loc nici potrivit, nici echipat pentru a-l primi.
Dimitroff a reamintit că, la două zile după operaţie, Maradona a avut „un episod de agitaţie psihomotorie şi simptome de sevraj” şi a spus „vehement” că vrea să părăsească clinica. Dar „în niciun moment întoarcerea pacientului acasă nu a fost o opţiune validă”, a spus el, deoarece acesta avea „un comportament autodistructiv”. „Nu mânca aşa cum trebuie, lua medicamente care nu-i făceau niciun bine, nu se dădea jos din pat, stătea treaz noaptea şi dormea ziua. Am simţit că acasă nu era locul ideal pentru a-i continua tratamentul”, a insistat doctorul Dimitroff.
Anturajul lui Maradona, inclusiv unul dintre inculpaţi, medicul său personal Leopoldo Luque, a replicat că o convalescenţă într-un spital sau într-o clinică „este imposibilă” şi că „pacientul nu ar fi de acord să meargă în altă parte” decât acasă, a continuat el. La scurtă vreme după aceea, anturajul lui Maradona, inclusiv doctorul Luque, a informat clinica despre faptul că s-a găsit o casă pentru convalescenţa sa, cu acordul familiei. Clinica a consemnat într-un document „că a fost împotrivă”. De altfel, marți instanţa a ordonat o percheziţie la clinică pentru a confisca orice documente legate de internarea lui Maradona, invocând existenţa unor examinări preoperatorii, care nu sunt incluse în dosarul cauzei.

Argentinianul a murit la 60 de ani, după o convalescență de două săptămâni

Şapte membri ai personalului medical sunt judecaţi pentru „omucidere cu intenţie posibilă”, caracterizată atunci când o persoană comite o neglijenţă ştiind că aceasta poate duce la deces şi riscă până la 25 de ani de închisoare, într-un proces care ar urma să dureze până la jumătatea lunii iulie, în care sunt angrenați aproape 120 de martori, inclusiv experţi, rude, prieteni şi medici de-ai lui Maradona de-a lungul anilor.
Reamintim că Maradona a murit la vârsta de 60 de ani, în urma unei crize cardio-respiratorii, pe 25 noiembrie 2020, într-un pat medical dintr-o reşedinţă din Tigre, la nord de Buenos Aires, în Argentina. Fosta glorie a fotbalului se afla acolo în convalescenţă, de două săptămâni, în urma unei intervenţii neurochirurgicale pentru un hematom la cap. Conform autopsiei făcute după deces, fostul star al lui Boca Juniors şi SSC Napoli, erou al Cupei Mondiale din 1986, a murit din cauza unui „edem pulmonar acut secundar şi a unei insuficienţe cardiace cronice exacerbate”, însă, potrivit raportului de expertiză, suferea de patologii multiple, precum probleme renale şi hepatice, insuficienţă cardiacă, deteriorare neurologică şi dependenţă de alcool şi medicamente psihotrope.        

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa [email protected]!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Xabi Alonso 2 (EPA) jpg
Razvan Lucescu (Facebook) jpg
Universitatea Cluj FCSB (Sportpictures) jpg
Inter Barcelona (EPA) jpg
Ianis Hagi (EPA) jpg
PSG Arsenal (EPA) jpg
BCR Sport Arena Streetball 2025 001 jpg
Francesco Acerbi (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net