Când începe Insula Iubirii 2025. Anunţul oficial despre sezonul 9 al celebrului reality show
Telespectatorii așteaptă cu sufletul la gură lansarea celui de-al 9-lea sezon al show-ului „Insula Iubirii”. Când începe, dar și care sunt presupusele ispite și cupluri ale noii ediții, aflați din continuarea acestui articol.

Cand începe „Insula Iubirii” 2025 - sezonul 9
Radu Vâlcan, prezentatorul emisiunii, a anunțat pe Instagram în urmă cu doar câteva zile faptul că sezonul 9 „Insula Iubirii” revine pe micile ecrane în această vară:
„Voi ați întrebat! Noi… vă aducem veștile bune! Testul suprem al iubirii se întoarce, iar pe Insula Iubirii… tot ce este interzis devine brusc irezistibil! Fenomenul național revine cu sezonul 9. Pregătiți pentru o vară fierbinte”, a fost mesajul care a însoțit un videoclip cu imagini oficiale din sezonul 2025.
Cine sunt ispitele de la „Insula Iubirii” din 2025
În ciuda anunțului făcut de vedeta TV, misterul este păstrat în continuare. Radu Vâlcan apare pe platourile de filmare, în aer liber, iar din cadrele afișate în social media se pot observa atât ispitele masculine, cât și feminine. De asemenea, preț de câteva secunde apar și două dintre cupluri, însă identitatea încă nu le-a fost dezvăluită.
În ceea ce privește atât ispitele masculine, cât și cele feminine, nu se cunosc informații sigure, doar presupuneri. În urmă cu ceva timp, pe un grup de Facebook dedicat fanilor emisiunii, a apărut un selfie în care se pot observa 3 bărbați care, potrivit zvonurilor, ar fi posibile ispite: Triff, Andrew Marf și Cătălin Brânză.

Printre ispitele feminine s-ar număra cunoscuta Naba Salem, o tânără care a avut apariții în mai multe emisiuni televizate din România, precum „Bravo, ai stil!”, „Puterea Dragostei” și „Te vreau lângă mine”.
O altă posibilă ispită ar putea fi și Oana Monea, cea care în trecut a mai participat și în sezoanele 6 și 7 ale show-ului „Insula Iubirii”, potrivit cancan.ro.





Cuplurile care s-au înscris la „Insula Iubirii” 2025
Recent s-au încheiat filmările pentru nou sezon al reality show-ului de la Antena 1, iar fanii așteaptă cu sufletul la gură un sezon plin de surprize. Deși Antena 1 nu a oferit informații oficiale despre cupluri și ispite, au apărut anumite zvonuri nu doar despre posibile ispite, ci și concurenți.
Ella și Andrei

Primul cuplu despre care se speculează este format din Ella și Andrei. Despre ea se știe că are 27 de ani și că lucrează ca product designer, așa cum apare în CV-ul online al acesteia. Despre partenerul său nu se cunosc foarte multe informații, dar cert este că doresc să își testeze relația și să își dovedască dacă rezistă tentațiilor.
Maria Ramona și Cristian

Cei doi sunt căsătoriți din anul 2020 și sunt originari din Craiova. Au o pasiune în comun: călătoriile. Potrivit sursei amintite, despre Maria se presupune că ar fi apropiată de Bianca Mitroi.
Ionela și George

Cuplul-surpriză al acestui sezon este format din Ionela și George; locuiesc în Brașov, iar bărbatul este un potent om de afaceri.
Roxana și Costin
În urmă cu ceva timp, Click! anunța încă un posibil cuplu format din Roxana și Costin. Bruneta a postat în social media o imagine cu ea și partenerul ei, pe Instagram, în care a anunțat cu mult entuziasm:
„Ce zi mai bună să aterizezi pe Insula Iubirii, dacă nu de Dragobete? Întrebarea rămâne - cum plecăm? Împreună? Separati? Sau cu Ispita?”