Obiceiul banal care poate afecta grav sănătatea creierului! Puțini oameni cunosc riscul la care se expun
Cu toții încercăm să evităm obiceiurile care ne vor afecta starea de sănătate. Însă, de multe ori, acestea pot fi mult mai subtile decât am crede, iar mulți oameni ajung să facă aceste lucruri în fiecare zi, fără să știe cât de serios le este afectat organismul. Acest obicei banal, de exemplu, poate fi foarte periculos pentru creierul nostru.

Fiecare dintre noi încercăm să ne menținem un stil de viață cât mai sănătos. Însă, de multe ori, organismul nostru poate fi afectat de obiceiuri banale, pe care mulți dintre noi le avem. Din păcate, riscurile evidente, precum consumul de alcool, fumatul, sau mâncarea nesănătoasă, nu sunt singurele amenințări asupra sănătății noastre!
Iar potrivit experților, statul pe scaun vreme de ore întregi în fiecare zi poate fi mult mai periculos pentru organismul nostru decât am crede! Potrivit unui studiu efectuat de către experții de la Vanderbilt University’s Memory and Alzheimer’s Center, adulții care stau pe scaun ore întregi zilnic se confruntă cu un declin cognitiv mult mai rapid!
Statul pe scaun poate fi periculos pentru creier
Acest obicei aparent banal poate duce, în timp, la micșorarea rapidă a volumului cerebral și la un declin cognitiv. Iar acest fenomen a fost depistat chiar și în adulții care făceau sport zilnic, spre surprinderea experților.
Astfel, s-a observat faptul că statul jos pe scaun vreme de ore întregi în fiecare zi poate fi foarte nociv pentru creier! Din păcate, pentru cei mai mulți dintre noi, acest lucru este o parte obișnuită a rutinei noastre zilnice.
Descoperirea îngrijorătoare făcută de specialiști
Nu mai puțin de 404 persoane au participat la acest studiu, iar vârsta medie a fost de 71 de ani. Iar modificările cerebrale cauzate de statul îndelungat pe scaun au afectat zonele creierului afectate, în mod obișnuit, de boala Alzhemier. Persoanele care petreceau mult timp pe scaun au avut și rezultate mai slabe la testele de memorie.
Astfel, experții ne atrag atenția că trebuie să fim foarte atenți la cât de sedentar este stilul nostru de viață. Iar, dacă avem cum, ar trebui să încercăm să nu mai stăm jos atât de mult timp.