Povestea femeilor ușoare din Roma Antică. De ce erau așa populare și ce tarife cereau
Roma Antică a fost un centru al luxului, puterii și al libertății sexuale, unde prostituția nu doar că era acceptată, dar era și reglementată, având un rol esențial în viața socială și economică a imperiului.

Relatările despre viața sexuală din acea perioadă sunt adesea marcate de excesele împăraților sau de frescele pornografice descoperite în Pompeii, însă, aceste imagini nu sunt neapărat reprezentative pentru realitatea cotidiană a romanilor, potrivit Adevarul.
Dublul standard în Roma Antică: Bărbați liberi, femei controlate
În timp ce societatea romană puneva un mare accent pe moralitatea căsătoriilor și loialitatea femeilor, bărbații din înalta societate erau adesea încurajați să-și satisfacă dorințele sexuale în afacerea căsătoriei.
Bărbații căsătoriți aveau interdicția legală de a întreține relații extraconjugale, iar acest lucru era considerat o ofensă, dar care nu aducea, de obicei, pedepse severe. În schimb, femeile căsătorite riscau pedepse drastice, inclusiv moartea, în cazul în care aveau relații sexuale în afacerea căsătoriei.
Acest „dublu standard” este evident în întreaga istorie a Imperiului Roman și se regăsește și în relațiile sexuale din afacerea căsătoriei.
În mod curios, bărbații romani, în special cei din clasele superioare, căutau inițierea sexuală în primii ani de pubertate, un rol esențial fiind jucat de prostituate.
Concubinajul și prostituția în Roma Antică
În paralel cu căsătoriile și relațiile extraconjugale, Roma Antică a dezvoltat o instituție aparte - concubinajul. Acesta a fost o alternativă la căsătorie, mai ales pentru bărbații care nu doreau să se însoare, dar care voiau să aibă parteneri sexuali.
Prostituatele din înalta societate română, cum ar fi „delictae” sau „pretiosae”, erau femei care ofereau servicii pentru bărbați cu statut social superior, fiind patronate de aceștia și având un statut special în societate.
De asemenea, în rândul bărbaților cu statut social înalt, concubinajul era mai frecvent, iar acest tip de relații implicau o formă de coabitare între un bărbat din clasa superioară și o femeie cu statut mai jos.
Aceste relații nu erau văzute ca un afront al moralității romane, ci mai degrabă ca un fenomen natural al societății romane, în special în rândul soldaților sau al celor care nu aveau resurse financiare suficiente pentru un mariaj convențional. În schimb, concubinajul între femei din înalta societate și bărbați considerați inferioari social era strict descurajat.
Prostituția, un business reglementat
Industria prostituției a fost un sector înfloritor în Roma Antică. Prostituatele care lucrau în bordeluri erau înregistrate și plăteau o taxă specială pentru a obține licența de a practica această meserie. Prostituatele care operau „la negru” pe străzi erau văzute ca fiind mai periculoase, dar aveau tarife mai accesibile.
Cele care își desfășurau activitatea în bordeluri erau supuse unor reglementări stricte și aveau statutul de „licențiate”, ceea ce le confera un anumit grad de protecție și siguranță socială.
Aceste bordeluri erau ușor de identificat datorită opaițelor aprinse la intrare, iar acestea aveau un rol esențial în asigurarea unei oferte largi de servicii pentru bărbați.
Mai mult decât atât, prostituția era un fenomen reglementat de statul roman, care colecta taxe de la prostituate, iar unele dintre acestea proveneau din rândul sclavelor sau femeilor capturate în timpul războaielor.
De asemenea, se știa că bărbații care frecventau bordelurile aveau o diversitate largă de opțiuni, începând cu prostituatele din clasele inferioare și până la „delictele” din înalta societate, care erau mai scumpe și beneficiau de o atenție mai mare din partea patronilor lor.
Tarifele și cererea
Desigur, cererea pentru serviciile prostituatelor varia semnificativ în funcție de statutul social și de calitatea acestora. Prostituatele de rang înalt, cunoscute sub denumirea de „delictae” sau „pretiosae”, erau plătite mult mai bine decât cele care lucrau pe stradă sau în bordeluri de rang inferior.
Această diferență de preț se reflecta nu doar în statutul social al clienților, dar și în tipologia serviciilor oferite, iar unele dintre cele mai scumpe și exclusiviste curtezane erau patronate de bărbați cu avere și influență.
În plus, prostituția nu era privită ca o practică imorală de către majoritatea romanilor, ci mai degrabă ca un dar al zeilor sau o parte naturală a vieții de zi cu zi. Această acceptare generală se poate observa în diversele termene utilizate pentru a desemna o prostituată: romanii aveau nu mai puțin de 25 de termeni diferiți pentru a descrie prostituatele, ceea ce arată cât de variată și de complexă era această industrie.