A cucerit scenele internaționale, dar a fost condamnat la moarte în România. Era prieten cu Pavarotti
Vasile Moldoveanu nu a fost doar un tenor de excepție, ci un simbol al destinelor artistice distruse de regimul comunist. Deși a cântat pe cele mai mari scene ale lumii, inclusiv la Metropolitan Opera din New York, unde a susținut 105 spectacole în 10 ani, în România a fost ignorat, marginalizat și condamnat la moarte în lipsă. În anul 1974, un Tribunal Militar l-a judecat politic, după ce artistul a refuzat să se întoarcă în țară din Germania. Cariera sa internațională începuse să înflorească, iar libertatea de creație fusese mai importantă decât loialitatea față de un regim opresiv.
Condamnat pentru că a visat liber
Originar din România, Vasile Moldoveanu nu a fost membru al Partidului Comunist, un detaliu care i-a complicat enorm existența. Cu toate acestea, a reușit să obțină, cu greu, o viză de ieșire din țară pentru a susține audiții în Germania. În 1972, după ce a fost invitat de agențiile Viktor Vladarski și Friedrich Pasch, a decis să rămână în Occident. Gestul său a fost interpretat ca o trădare, iar în absență a fost condamnat la moarte. A început astfel o lungă perioadă în care România oficială l-a șters complet din memoria colectivă, scriu cei de la newsweek.ro.
O carieră strălucitoare, în umbra exilului
După debutul său la Opera Română din București, în rolul Arlecchino din Pagliacci (1966), Moldoveanu a cântat doar șapte stagiuni în România. A părăsit țara la începutul anilor '70, dar și-a desăvârșit cariera în Europa și America. A fost vocea principală în producția Rigoletto regizată de Roman Polanski la München și a fost invitat la cele mai prestigioase instituții de operă, precum Palais Garnier din Paris, Opera de Stat din Viena, Opera din Washington sau Denver. În total, a interpretat 10 roluri la Metropolitan Opera, de la Pinkerton la Rodolfo, de la Des Grieux la Don Carlo, iar spectacolele sale au fost transmise la televiziune în direct, aducându-i recunoaștere internațională.
Prietenia cu Pavarotti
La New York, unde își cumpărase un apartament, Moldoveanu a legat o prietenie autentică cu Luciano Pavarotti. „Ne iubeam și ne respectam. Ne întâlneam la premiere, apoi cântam alternativ: o seară eu, o seară el”, povestea cu nostalgie tenorul. Această camaraderie între doi giganți ai operei a rămas necunoscută publicului român, care abia în anii 2000 a început să redescopere cine a fost, cu adevărat, Vasile Moldoveanu.
După Revoluția din 1989, Moldoveanu a revenit discret în România. Nu a cerut niciodată recunoaștere, dar și-a oferit, cu generozitate, cunoștințele noilor generații. A susținut cursuri gratuite la Iași, la Ateneul Român și a vorbit în interviuri despre cariera sa, despre suferința exilului și despre iubirea sa necondiționată pentru artă. Abia în 2012, statul român i-a recunoscut oficial meritele, decorându-l cu Ordinul „Steaua României” în grad de Comandor.
Un artist redescoperit prea târziu
Vasile Moldoveanu este o lecție dureroasă despre cum România știe, de multe ori, să își uite valorile. Un tenor de talie mondială, aclamat în New York, Paris, Viena sau Roma, dar aproape necunoscut în propria lui țară. Deși a fost prieten cu Pavarotti, iubit de publicul internațional, și apreciat de critici, Vasile Moldoveanu a fost marginalizat decenii întregi de o țară care l-a condamnat, la propriu, pentru visul de a cânta liber.
„Nu poți fi profet în țara ta”, spunea el cu resemnare. Poate că nu a fost profet, dar a fost o voce care a străbătut continentele, în ciuda zidurilor ridicate de ignoranță și ideologie. Azi, numele său merită scris cu litere de aur în istoria muzicii românești – chiar dacă, pentru prea mulți, e încă o poveste nespusă.
