Freddie Mercury a avut o fiică despre care nimeni nu știa. Adevărul iese la iveală după mai bine de 30 de ani
O nouă biografie șocantă despre Freddie Mercury, legendarul solist al trupei Queen, zguduie lumea muzicii și a fanilor săi din întreaga lume: artistul ar fi avut o fiică secretă, despre care nimeni nu a știut până acum, în afară de un cerc foarte restrâns de apropiați.

Cartea intitulată „Love, Freddie”, semnată de biografa rock Lesley-Ann Jones, dezvăluie că Mercury a avut o relație apropiată cu această fiică până la moartea sa, în 1991, potrivit The Guardian,
Potrivit volumului, copilul a fost conceput accidental în urma unei aventuri cu soția unui prieten apropiat al artistului, în anul 1976. La două zile după lansarea celebrului single “You’re My Best Friend”, Freddie a aflat vestea sarcinii. În aceeași perioadă, a început să țină jurnale personale, care aveau să conțină detalii intime despre viața sa, copilăria în Zanzibar și Anglia, dar mai ales despre relația cu fiica sa.
B: fiica anonimă a lui Freddie Mercury
Identitatea femeii este păstrată anonimă și este cunoscută doar sub inițiala B. În prezent, ea are 48 de ani și lucrează ca profesionist în domeniul medical undeva în Europa.
Ea a oferit conținutul celor 17 volume de jurnale personale ale lui Mercury biografei Lesley-Ann Jones, în semn de încredere și dorință de a spune povestea nespusă a vieții tatălui ei.
Într-o scrisoare scrisă de mână, publicată în carte, B afirmă:
„Freddie Mercury a fost şi este tatăl meu. Am avut o relaţie foarte apropiată şi plină de iubire încă din momentul în care m-am născut şi de-a lungul ultimilor 15 ani din viaţa lui. M-a adorat şi mi-a fost devotat. [...] M-a preţuit ca pe o comoară.”
Deși circumstanțele nașterii ei ar putea părea scandaloase pentru unii, B subliniază că acest lucru nu a influențat în niciun fel dragostea și implicarea părintească a lui Freddie Mercury.
Jurnalele care schimbă tot ce știam despre Freddie
Jurnalele, începute pe 20 iunie 1976, sunt o sursă neprețuită de informații personale despre Freddie Mercury. Acestea cuprind povestiri din copilăria artistului în Zanzibar, viața sa într-un internat britanic din India, fuga familiei în Anglia în urma revoluției din 1964, dar și gândurile sale cele mai intime în legătură cu muzica, dragostea, cariera și, mai nou, cu fiica sa secretă.
Ultima însemnare a fost făcută pe 31 iulie 1991, când starea de sănătate a lui Freddie se deteriorase considerabil. Câteva luni mai târziu, la doar 45 de ani, Mercury s-a stins din viață din cauza unei pneumonii bronșice, complicație a virusului HIV/SIDA.
O revelație care rescrie istoria personală a unei legende
Biografa Lesley-Ann Jones a declarat pentru Daily Mail că a fost contactată de B în urmă cu trei ani și jumătate:
„Instinctul meu a fost să mă îndoiesc de tot, dar sunt absolut convinsă că nu fabulează. Nimeni nu ar fi putut falsifica toate aceste lucruri. De ce ar fi colaborat cu mine timp de trei ani şi jumătate fără să ceară nimic în schimb?”
Existența fiicei lui Freddie Mercury adaugă o nouă dimensiune umană și profundă poveștii unuia dintre cei mai iubiți artiști ai secolului XX. Dezvăluirea ar putea schimba modul în care publicul și istoria muzicii vor privi moștenirea sa personală și artistică.