Săpunaru spune adio carierei de fotbalist. Jucătorul, în lacrimi la ultimul meci

Ultima actualizare:

Cristi Săpunaru a avut parte de un ultim meci oficial pregătit cu sârguinciozitate de către suflarea giuleșteană, care a organizat un spectacol pentru retragerea fotbalistului în vârstă de 41 de ani. Luni, Săpunaru a evoluat, în Giulești, în cea din urmă partidă a carierei sale de jucător, cu CFR Cluj, ardelenii învingând cu 4-1 în etapa a IX-a a play-off-ului de Superliga României.

Cristi Săpunaru spune „adio” carierei de fotbalist (FOTO: Sportpictures)
Cristi Săpunaru spune „adio” carierei de fotbalist (FOTO: Sportpictures)

Titularizat de Marius Șumudică (54 de ani) la ultimul meci din carieră, Săpunaru a primit și banderola de căpitan, evoluând vreme de 50 de minute și având parte de un moment special, în minutul 22, simbolic, 22 fiind numărul cu care a evoluat la Rapid. Atunci, a fost afișată o coregrafie gândită să marcheze finalul carierei. Practic, Săpunaru a jucat primele minute din acest an calendaristic și ultimele ale carierei sale, fiind ovaționat la scenă deschisă. După câteva minute de la fluierul final, luminile s-au stins în Giulești, întreaga atenție aparținându-i jucătorului de fotbal. 

 „Săpunaru, nu uita, Giuleștiul e casa ta!”

„E greu să vorbesc, în aceste momente... Vreau să-i mulțumesc lui Dumnezeu, în primul rând, pentru toți anii în care m-a ținut sănătos și am putut să joc fotbal. Familiei, care m-a susținut pe toată durata carierei”, și-a început Săpunaru discursul, completat de scandările dinspre tribune, precum „Săpunaru, nu uita, Giuleștiul e casa ta!”. 
„Vreau să mulțumesc tuturor antrenorilor care m-au ajutat în carieră și în viață, colegilor, vestiarelor în care am fost. Cel mai important, vă mulțumesc vouă, fiindcă am plecat dintre voi, de acolo. Nu știu dacă știți, dar sunteți cei mai speciali oameni pentru mine, indiferent de rezultatele pe care le-am avut. Ați fost mereu alături și meritați o echipă care să se bată la campionat și să demonstreze că dragostea voastră e mai presus decât orice. Nu vreau să vă fac promisiuni idioate, dar voi face tot ce-mi stă în putință să fiți mândri de jucătorii și de echipa asta!”, a continuat Săpunaru, cu ochii în lacrimi, copleșit de emoțiile trăirilor intense: 
„Îți mulțumesc că ai fost lângă mine tot timpul și m-ai ajutat să fiu omul care sunt!”, i-a transmis jucătorul soției sale, ultimele sale cuvinte fiind: „Vă mulțumesc din inimă și vă mai spun doar atât... Gata, s-a terminat! Vă mulțumesc încă o dată! Adio, dar rămân cu tine”.

Drumul său în Giulești continuă. Următoarea „oprire”: funcția de director sportiv

Pe tabelă s-au perindat o serie de mesaje dedicate lui Săpunaru din partea oamenilor apropiați de Rapid, inclusiv din partea antrenorului Cristiano Bergodi, al cărui nume a fost, ulterior, scandat. Rând pe rând, au transmis câteva cuvinte alte nume reprezentative în Giulești, precum Răzvan Lucescu, Daniel Niculae sau Ovidiu Herea.Â
Ulterior, Săpunaru a susținut o conferință de presă, după ultimul său meci ca jucător în Giulești, anunțând că drumul său la Rapid continuă, acesta acceptând propunerea acționarilor clubului de a ocupa postul de director sportiv al echipei, începând din sezon următor: „Da. Am acceptat, normal! Atât timp cât sunt în cadrul clubului Rapid și pot să fac orice pentru Rapid, de ce nu. Vreau doar binele Rapidului”. Totodată, jucătorul a anunțat că își dorește un meci de retragere, special organizat: „Țin legătura cu toată echipa din sezonul 2010/11. Sunt prieten cu mulți dintre ei. La meciul de retragere o să îi invit și pe ei, o să vreau să fac un meci de retragere cu echipa aia de atunci. Pe Giulești, în septembrie sau în octombrie. Le transmit suporterilor să vină alături de echipă. Rapidul fără suporteri este zero”.
Săpunaru rămâne o legendă pentru clubul Rapid, acolo unde fundașul a adunat nu mai puțin de 211 de partide, reușind chiar să înscrie de 16 ori și să paseze decisiv de patru, palmaresul său alături de giuleșteni cuprinzând o Cupă și o Supercupă a României. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa [email protected]!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Novak Djokovic jpg
FC Liverpool (EPA) jpg
CFR Cluj FCSB (Sportpictures) jpg
Carlo Ancelotti (EPA) jpg
Mehmet Topal (Sportpictures) jpg
Alin Roman, Poli Iasi (Sportpictures) jpg
BCR Sport Arena Streetball Iulius Mall Iasi 003 jpg
Cristi Chivu (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net