Vânzătorul român de ziare care a ajuns milionar: „Mă duceam cu ele în Piața Universității ”. Astăzi are peste 1.500 de angajați și inspiră antreprenorii
Dacă ai o idee și cu adevărat îți dorești să reușești, nimic nu te poate opri. Povestea acestui român, care a început să vândă ziare pe stradă și astăzi este milionar, arată că orice vis poate deveni realitate.

Dragoș Petrescu (54 de ani) este unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori din România, milionar în euro și omul din spatele unui lanț de restaurante cu peste 1.500 de angajați. Este cunoscut și ca unul dintre „lei” în emisiunea „Imperiul Leilor”, de la PRO TV, iar parcursul său poate inspira orice antreprenor aflat la început de drum.

Dragoș Petrescu a povestit cu sinceritate în podcastul „Fain și Simplu” al lui Mihai Morar cum a pornit în afaceri. În primăvara anului 1990, imediat după ce s-a întors în București din armată, a început să vândă ziare, un prim pas esențial în cariera sa: „Când am ajuns în Gara de Nord am zis: «ahh, am plecat din Comunism, m-am întors în Capitalism», dar era cumva un val de libertate și pe acest val pe libertate m-am suit eu și am zi din prima zi: «eu mă duc!»”, a spus milionarul.
Dragoș Petrescu a vândut ziare în Piața Universității
După ce a petrecut câteva săptămâni ca să-și obțină legitimația de vânzător, Dragoș Petrescu a început să vândă ziare în Piața Universității. Avea o cotă de 500 de ziare din patru titluri diferite pe care le cumpăra și le vindea pe stradă: „Am stat vreo două săptămâni să îmi găsesc o relație, să îmi dea cineva o legitimație, (…). Le luam frumos, mă urcam cu ele în autobuz și mă duceam cu ele în Piața Universității și le vindeam. Asta am făcut în prima zi”, a continuat Dragoș.
Cu banii strânși din vânzarea ziarelor, el a făcut un nou pas spre independență. A investit aproximativ 200-300 de dolari pentru a închiria o tarabă în Piața Dorobanți, alături de câțiva parteneri. După doar două săptămâni, aceștia s-au retras, însă Dragoș a continuat singur. Apoi, a extins activitatea în Piața Amzei, unde a închiriat mai multe tarabe: „Am avut mai multe tarabe și am vândut tot felul de produse - de la cașcaval și cacao, până la icre roșii de la moldoveni”, a mai spus el.
Taraba, prima școală de antreprenoriat a lui Dragoș Petrescu
Fiecare zi îl învăța să atragă clienți, cum să-și gestioneze stocul, cum să negocieze cu furnizorii și cum să-și calculeze corect prețurile pentru a face profit. Toate acestea într-un spațiu de un metru pătrat, cu sute de produse. Prin urmare, acea perioadă a fost pentru el o adevărată școală de viață și business. A învățat, fără niciun fel de pregătire formală, lecții esențiale despre marketing, management și finanțe: „Taraba era locul de cumpărături a bucureșteanului, nu exista mall, nu exista nimic, (…). Singurul meu prieten era buzunarul”, a precizat milionarul.