Adrian Enache, duel cu un celebru tenor! Ce planuri are artistul pentru această vară: „Ideea a apărut în timpul podcastului”
„Duelul Refrenelor” dintre Ștefan von Korch și Adrian Enache este spectacolul care promite să poarte spectatorii prin universul fascinant al celor mai frumoase hit-uri din toate timpurile! De la pop la muzică clasică, show-ul va oferi o experiență completă iubitorilor de muzică. Alături de cei doi mari artiști va urca pe scenă și Paul Stângă care îi va acompania cu notele acordeonului. Adrian Enache ne-a dezvăluit însă mai multe surprize!

Adrian Enache, la duel cu un celebru tenor!
Te pregătești pentru "Duelul Refrenelor – Pop Meets Opera" – concertul inedit pe care îl vei susține alături de tenorul Ștefan von Korch și acordeonistul Paul Stângă. Ce au în comun muzica clasică, cea pop-rock și acordeonul?
Când este muzică adevărată, nu contează stilul și instrumentele. Ce au în comun? Muzica.
Cum a apărut ideea acestui dialog artistic cu un exponent al muzicii clasice, tenorul Ștefan von Korch?
Ideea a apărut în timpul podcastului „Laivu’ lu’ Enache”, când l-am avut invitat pe Ștefan. Împreună cu invitatul meu permanent, Paul Stângă, am avut o sesiune de jam session din care am înțeles imediat cât de compatibili suntem toți trei. Am refăcut momentul și de ziua mea, la concertul de la Sala Dalles, pe 11 iunie, iar acum pregătim noutăți pentru 9 iulie!
Ce vor asculta cei care vor veni pe 9 iulie la Sala Dalles?
Fiecare vom avea și propriile momente, cu șlagărele care ne-au consacrat, dar pregătim și surprize – dintre care voi dezvălui doar una: celebra piesă „’O sole mio”, cântată în stil operă și blues de către toți trei.
Ai fost vreodată influențat sau pasionat și de muzica de operă și operetă?
Pe vremea când luam lecții de canto cu regretatul profesor Iulian Băiașu, la Conservator, m-am apropiat de acest gen și am cântat „Nessun dorma”.
Ai o lucrare preferată din zona muzicii clasice, operei sau operetei?
Îmi place mult La Traviata – Verdi, și o ascult în toate interpretările. Cel mai aproape de sufletul meu este Pavarotti, în rolul lui Alfredo.
De ce să vină oamenii la spectacol pe 9 iulie?
Veniți la concertul din 9 iulie, pentru că „muzica este înaintea tuturor lucrurilor”. Ea a unit un tenor cu un star pop și un acordeonist, ea unește suflete. Va fi o întâlnire muzicală inedită!
Ce alte planuri ai pentru această vară?
În primul rând, la doar câteva zile după spectacolul de la Sala Dalles, voi lansa videoclipul piesei „Ia-mi inima”, compusă de Raul. Se anunță o vară încărcată: voi face parte din distribuția spectacolelor de la teatrele de vară de pe litoral și din Parcul Herăstrău, am și evenimente private. Iar la TVR 2 mă puteți vedea în reluările emisiunii „Duelul Pianelor”, una dintre ediții avându-l invitat pe Ștefan von Korch.