Un timișorean stabilit de aproape două decenii în Canada a devenit ținta ironiilor internauților, după ce a împărtășit pe Reddit impresiile din prima sa vizită în România, din 2005 încoace. Uimit de curățenia orașelor, de modernizarea locurilor copilăriei și de dispariția câinilor maidanezi, bărbatu
Cea mai veche statuetă de tip Venus descoperită pe teritoriul României este expusă la Muzeul Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic din Târgoviște. Sculptura a fost descoperită pe 21 iunie 2019 într-un sit paleolitic din zona Piatra-Neamț, cunoscut sub numele de „Piatra-Neamț 1”.
În largul Oceanului Pacific, la aproximativ 180 de kilometri sud de Tokyo, se află una dintre cele mai neobișnuite insule locuite din lume. Miyake-jima, parte a arhipelagului Izu, este un loc spectaculos din punct de vedere natural, apreciat de pasionații de scufundări pentru recifele sale de corali
În urmă cu 695 de ani, în toamna anului 1330, domnitorul Basarab I al Țării Românești obținea o victorie răsunătoare în fața oștirii maghiare conduse de regele Carol Robert d’Anjou. Bătălia, cunoscută în istorie sub numele de bătălia de la Posada, a avut un rol crucial în afirmarea independenței Țăr
În inima pădurilor din Parcul Național Peak District se află un copac neobișnuit, care atrage imediat atenția vizitatorilor: trunchiul său este acoperit de sute de monede bătute în scoarță, oferind un spectacol fascinant și misterios.
Un programator din China a ales un stil de viață neobișnuit, deși deține o casă spațioasă cu patru etaje în orașul natal. Zhang Yunlai, în vârstă de 41 de ani, originar din Yangjiang, provincia Guangdong, trăiește de patru ani într-o mașină electrică, în ciuda faptului că are la dispoziție o locuinț
Astăzi, castorii pot fi zăriți din nou în România, după ce specia fusese considerată dispărută timp de aproape două secole. În 2020, un exemplar a fost filmat pe râul Cugir, iar în 2021, Uniunea Europeană a finanțat un program prin care 90 de castori au fost relocați din Germania și Cehia în județel
Născut pe 15 octombrie 1923, în orașul Roman, Sandu Sticlaru a fost unul dintre actorii care au lăsat o amprentă discretă, dar profundă asupra scenei românești. Provenind dintr-o familie de origine evreiască, și-a urmat vocația artistică la Conservatorul de Artă Dramatică din București, pe care l-a
Lansat pe data de 25 aprilie 2025, acest film cu un celebru actor a ajuns pe locul 1 în topul celor mai vizionate producții de pe platforma de streaming Netflix. Corupție, trădare, crime și răzbunare, povestea care i-a cucerit pe abonați.
Valeriu Tabără, profesor universitar, fost ministru al Agriculturii și președinte al Academiei de Științe Agricole și Silvice (ASAS), a murit la vârsta de 76 de ani. Acesta era internat la Timișoara, în urma unor complicații cardiace.
Gabriel Cipera, un tânăr de 29 de ani dintr-o comună buzoiană, a plecat în Spania cu visul de a deveni un artist celebru. Fost concurent la „Vocea României”, Gabriel cânta de mai mulți ani pe străzile din Palma de Mallorca, sperând că, într-o zi, talentul său va fi remarcat de un profesionist din in
O pană de curent de proporții a afectat astăzi Spania și Portugalia, extinzându-se ulterior și în Andorra, precum și în sudul Franței. În lipsa unor explicații oficiale, guvernele statelor afectate au activat celulele de criză și au mobilizat echipe tehnice din mai multe ministere.
Conclavul pentru alegerea noului Papă va începe oficial pe 7 mai 2025, potrivit unei surse de rang înalt din Vatican. Data a fost stabilită în cadrul primei reuniuni a cardinalilor cu ușile închise, desfășurată după funeraliile Papei Francisc. Un anunț oficial urmează să fie făcut în scurt timp.
Programul „Sprijin pentru România” continuă și în 2025, oferind în continuare sprijin persoanelor aflate în dificultate prin vouchere pentru alimente și mese calde. În acest an, beneficiarii vor primi ajutor financiar în doar două tranșe, câte una la fiecare șase luni.
Recent, trei dintre cele mai prestigioase universități din România, inclusiv Academia de Studii Economice (ASE), au hotărât să renunțe definitiv la cinci specializări. Măsura va intra în vigoare odată cu noul an universitar, iar înscrierile pentru aceste programe nu vor mai fi posibile.
Vinul nu este doar o băutură, este o veritabilă călătorie prin timp și cultură, o experiență care se desfășoară pe papilele gustative și deschide porți către tradițiile și poveștile altor popoare. În această lume fascinantă a vinurilor, Grecia se remarcă printr-o creație aromatică aparte: retsina.
Italia a depășit Spania și a devenit cea mai riscantă destinație din Europa pentru turiștii vizați de hoții de buzunare, potrivit unui nou studiu realizat de compania britanică de asigurări de călătorie Quotezone.co.uk. Deși Spania a fost mult timp în centrul avertismentelor privind furturile, cerc
Acum 87 de ani, pe 16 aprilie 1938, regele Carol al II-lea și camarila sa au declanșat o amplă operațiune de decapitare a Mișcării Legionare. Liderul organizației, Corneliu Zelea Codreanu, împreună cu alți 44 de apropiați, au fost arestați și condamnați la închisoare.
Un român aflat recent la Milano a ales să testeze noua atracție a orașului: cafeneaua Louis Vuitton, deschisă în inima capitalei modei. Experiența exclusivistă a venit, însă, la pachet cu o notă de plată pe măsură, pentru trei cafele, mâncare și desert.
Francesco Illy, inventatorul espressorului modern și fondatorul celebrului brand Illycaffe, s-a născut la Timișoara, în data de 7 octombrie 1892. Astăzi, numele Illy este sinonim cu cafeaua de calitate în întreaga lume, dar puțini știu că povestea acestui brand internațional începe în cartierul Iose
Apariția distinctivă a actorului pe ecran a fascinat publicul timp de decenii. Cu o carieră care a evitat capcanele clasice ale celebrității hollywoodiene, el a ajuns să fie perceput drept un veritabil erou cultural. Rolurile sale au oscilat constant între umorul absurd și o profunzime emoțională au
Anne Catherine Emmerich, o călugăriță germană din secolul al XVIII-lea, a avut viziuni profunde despre ultimele zile ale lui Iisus Hristos, revelații care au influențat decisiv filmul „Patimile lui Hristos” (2004), regizat de Mel Gibson. Potrivit publicațiilor argentiniene La Prensa și Infobae, aces
La începutul anilor 1920, o tânără inuită pe nume Ada Blackjack avea să scrie, fără să știe, una dintre cele mai dramatice povești de supraviețuire din istoria explorărilor arctice. Avea doar 25 de ani când a fost recrutată pentru o expediție îndrăzneață, dar prost planificată, menită să revendice i
De două ori pe an, pentru aproximativ o oră, apele mării se retrag spectaculos în Coreea de Sud, descoperind un drum natural ce leagă insulele Jindo și Modo. Fenomenul poartă numele de Jindo Sea Parting, sau Despărțirea Mării din Jindo, și atrage mii de vizitatori fascinați de spectacolul naturii, c
Al doilea oraș ca mărime din Cipru, Limassol, este o alegere ideală pentru cei care visează la soare, mare și relaxare, fără a cheltui o avere. Cu 14 plaje distinse cu Steagul Albastru, un oraș vechi plin de farmec și un castel medieval impresionant, Limassol reușește să combine tot ce are mai bun l
Ioan-Florin Florescu, preot ortodox misionar în Scoția, s-a remarcat în diaspora nu doar prin activitatea sa pastorală, ci și prin curajul cu care abordează subiecte sensibile. Cunoscut pentru pozițiile sale tranșante, el a stârnit controverse prin criticile aduse tradiției aducerii „luminii sfinte”
Considerat un clasic, „Casablanca” rămâne unul dintre cele mai emoționante filme din toate timpurile. Realizat în 1942 de regizorul Michael Curtiz, filmul a beneficiat de o distribuție remarcabilă, care i-a reunit pe unii dintre cei mai cunoscuți actori ai epocii. Humphrey Bogart a dat viață enigmat
Rulotele au înlocuit pensiunile în minivacanța de Paște pentru zeci de turiști care au ales să petreacă sărbătorile în mijlocul naturii, în județul Buzău. La poalele spectaculoșilor Vulcani Noroioși, atmosfera de sărbătoare s-a instalat încă din prima zi.