De ce Cristina Deleanu și Eugen Cristea au ales să nu aibă copii. Explicația neașteptată a celebrului actor: „Nu am vrut să condamn...”

15 mai 2025 18:08   Vedete românești
Ultima actualizare:

Cristina Deleanu, una dintre cele mai apreciate figuri ale teatrului și filmului românesc, a murit pe 15 mai 2025, la vârsta de 84 de ani. Originară din Ploiești, actrița a avut o copilărie marcată de multe drame. Puțini sunt cei care știu ce a determinat-o să nu aibă copii. 

Cristina Deleanu a avut o copilărie marcată de trauma războiului: și-a pierdut tatăl biologic într-un bombardament, iar mama sa a supraviețuit cu răni grave. Ulterior, a fost crescută de tatăl vitreg, Nicolae Deleanu, un jurnalist cunoscut care a încurajat-o să urmeze o carieră artistică.

Absolventă a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București (promoția 1962), Cristina Deleanu și-a început cariera pe scena Teatrului Național din Iași, iar mai apoi a devenit un nume emblematic al Teatrului Național din București, remarcându-se prin roluri complexe și profunde.

Motivul pentru care Cristina Deleanu și Eugen Cristea nu au avut copii

Deși a iubit copiii, soțul său, actorul Eugen Cristea, a ales conștient să nu devină tată, invocând empatia față de suferința umană ca principal motiv. Decizia, considerată de unii surprinzătoare, reflectă o sensibilitate aparte și o reflecție profundă asupra responsabilității de a aduce o viață nouă pe lume.

„Nu mi-am dorit niciodată, deși îi iubesc de mor. Mă înțeleg extraordinar de bine cu copiii. Cred că da, mi-a fost teamă. N-am vrut să condamn încă un suflet la nefericire”, a spus  Eugen Cristea, potrivit Newsweek.ro.

Eugen Cristea a declarat că starea de sănătate a Cristinei Deleanu s-a deteriorat vizibil în ultima lună, iar din acel moment evoluția a fost una descendentă, fără semne de ameliorare.

Povestea de dragoste dintre Cristina Deleanu și Eugen Cristea

Cristina Deleanu declara în urmă cu ceva timp, cum s-a înfiripat dragostea între ea și celebrul actor, Eugen Cristea. 

„Mai întâi am fost prieteni de familie. Matei l-a agreat de la bun început şi mi-a spus:<<A venit un băiat simpatico>>. Eugen a venit adesea la noi în casă, am fost plecaţi împreună în concedii. Daca nu am fi început să jucăm împreună, nu cred că s-ar fi declanşat ceva între noi. Însă când am început să jucăm, s-a declanşat deodată ceva ce nu credeam că e posibil între noi, o scânteie, apoi un foc…”, mărturisea actrița pentru revista Tango.

Mai multe
OSZAR »