Ce părere are despre școala românească un italian venit să studieze medicina la București: „O experiență complet diferită”
Sergio, un tânăr italian aflat în al cincilea an la Facultatea de Medicină, a ales să studieze timp de un an la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, în cadrul programului Erasmus. Ajuns în capitala României în octombrie 2024, a petrecut aici șase luni, suficiente pentru a-și contura o impresie clară despre oraș, viața de student și sistemul educațional românesc.

Înainte de plecare, auzise povești entuziaste de la alți studenți care au participat la Erasmus, iar așteptările sale erau mari. Sperase la o pauză de la stresul academic din Italia, dar și la cursuri de calitate și nu a fost dezamăgit. Deși începutul a fost dificil, cu provocări legate de limbă, monedă și ritmul orașului, adaptarea a venit treptat.
„Încă din prima lună mi-am dat seama că exact asta aveam să găsesc”, susține Sergio, tânărul student la medicină, potrivit libetatea.ro.
Motivația de a părăsi Italia a fost dorința de a ieși din rutina orașului natal și curiozitatea de a testa un alt sistem educațional. România nu era o țară despre care știa prea multe, iar imaginea creată în comunitatea sa era una negativă: un loc periculos și sărăcit. Cu toate acestea, a ales Bucureștiul deoarece aici putea urma cursuri și susține examenele în limba engleză.
„Din fericire, fiind o comunitate mică de studenți Erasmus, ne-am ajutat unii pe alții și ne-am adaptat rapid, iar acum trăiesc în București ca și cum ar fi acasă. Îmi doream o schimbare de peisaj și speram că această experiență mă va ajuta să mă dezvolt atât din punct de vedere personal, cât și profesional și să descopăr noi culturi și moduri de gândire. Mi s-a părut cea mai bună atât din punct de vedere al calității învățământului, cât și al frumuseții orașului. Visul meu ar fi fost să fac Erasmus în Germania, dar să înveți germana nu e cel mai ușor lucru din lume”, a mai spus Sergio.
Ce îi lipsește din țara natală
Printre avantaje, spune el, se numără numărul mare de ore de practică: „În Italia, 90% din timp făceam teorie și foarte puțină practică, ceea ce este extrem de greșit, mai ales în domeniul medical. Aici este un echilibru de 50%-50%, ceea ce mi se pare mult mai potrivit. În plus, aici te concentrezi pe o singură materie la un moment dat, ceea ce, din punctul meu de vedere, îți permite să te concentrezi mai bine și să înveți mai eficient acea disciplină”.
Printre materiile care l-au impresionat cel mai mult se numără psihiatria și neurologia, domenii unde a remarcat o diferență clară de abordare didactică. A apreciat, de asemenea, deschiderea cadrelor didactice din România, pe care le-a descris ca fiind mai prietenoase decât în Italia, „uneori chiar prea permisive”.
Dacă ar fi să menționeze și câteva aspecte mai puțin plăcute ale experienței sale, Sergio ar puncta calitatea lecțiilor teoretice și condițiile din unele spitale. Din perspectiva lui, partea teoretică a studiului nu a ridicat provocări deosebite, lăsând impresia că nivelul academic nu este foarte exigent. Pentru studenții Erasmus, începutul poate fi puțin copleșitor din cauza nevoii de a comunica permanent în limba engleză, însă adaptarea survine destul de repede.
„Consider că este un sistem de studiu echilibrat, care le oferă studenților un mediu confortabil de învățare”. Dacă ar putea schimba ceva, ar îmbunătăți doar calitatea părții teoretice.
Timpul liber și-l petrece explorând orașul, ieșind cu prietenii, mergând în drumeții sau la sală. Aceste activități l-au ajutat să-și creeze amintiri de neuitat și să cunoască oameni din diverse culturi. Cu toate acestea, interacțiunile cu studenții români au fost limitate, deoarece cei din programul Erasmus urmează cursuri separate, în limba engleză, iar orarele sunt complet diferite.
Unul dintre cele mai mari doruri ale sale este legat de casă: marea și mâncarea italiană. Crescut în Brindisi, un oraș din sudul Italiei aflat pe țărmul mării, absența acesteia îi lasă un gol greu de umplut. Nici la capitolul culinar nu s-a adaptat ușor, a fost dezamăgit de produsele din supermarketuri și de opțiunile alimentare, în special de abundența fast-foodurilor. În cele din urmă, a început să gătească singur, folosind doar ingrediente trimise de acasă.
Pentru viitor, Sergio își dorește să urmeze specializarea în Italia, dar plănuiește și să învețe limba germană pentru a putea profesa în Germania, pe care o consideră țara cu cele mai bune condiții pentru medici. În prezent, ia în calcul mai multe specializări: Pneumologie, Reumatologie, Neurologie sau Psihiatrie.
„Cei care studiază medicina știu că aceasta este destinația ideală pentru condiții de muncă optime”.
Celor care se gândesc să aplice pentru o bursă Erasmus le recomandă să nu se lase descurajați de temeri: „Știu că poate fi înfricoșător la început, când doar te gândești la această posibilitate. Eu sunt o persoană foarte atașată de casă și care suferă din cauza distanței, așa că la început și eu am stat mult pe gânduri, dar credeți-mă că merită absolut. Este o experiență care îți schimbă viața și te întorci acasă un om mai bun și mai matur. Aruncați-vă în această aventură, oferiți-vă câteva zile pentru a vă adapta și sunt sigur că veți avea o experiență de neuitat”.