Accident grav în Prahova. Un TIR a lovit două microbuze în care se aflau 24 de persoane

Ultima actualizare:

Două microbuze şi un autotren, în care se aflau în total 24 de persoane, au fost implicate într-un accident rutier, miercuri dimineața, în judeţul Prahova. Mai multe ambulanțe au sosit la fața locului pentru a evalua pasagerii, iar 12 dintre aceștia au fost transportate la spital. Toți erau conştienți.

Accident cu un TIR și doua microbuze

Un TIR a lovit două microbuze în Prahova. Sursă foto: Prahova News
Un TIR a lovit două microbuze în Prahova. Sursă foto: Prahova News

Douăsprezece persoane au ajuns la spital, în urma unui accident produs în noaptea de marţi spre miercuri, în localitatea prahoveană Ariceştii Rahtivani, fiind implicate două microbuze şi un autotren. Potrivit ISU Prahova, la faţa locului au fost mobilizate o autospecială de stingere, o ambulanţă SMURD, ambulanţa SMURD de terapie intensivă mobilă, o ambulanţă pentru transport personal şi victime multiple, precum şi, în sprijin, 4 ambulanţe din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Prahova.

„Pompierii militari din cadrul Detaşamentului 1 Ploieşti au fost solicitaţi să intervină în cazul producerii unui accident rutier produs pe raza localităţii Ariceştii Rahtivani. La faţa locului au fost mobilizate o autospecială de stingere, o ambulanţă SMURD, ambulanţa SMURD de terapie intensivă mobilă, o ambulanţă pentru transport personal şi victime multiple, precum şi, în sprijin, 4 ambulanţe din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Prahova”, a transmis, miercuri dimineaţă, ISU Prahova.

Polițiștii fac cercetări

În evenimentul rutier au fost implicate două microbuze şi un autotren, precum şi cei 24 ocupanţi ai acestora, toţi conştienţi şi cooperanţi, arată sursa citată.

Persoanele implicate în accident au fost evaluate şi asistate la faţa locului, iar 12 dintre acestea au fost transportate la spital pentru investigaţii şi îngrijiri suplimentare - prezentau leziuni minore, preponderent la nivelul feţei.

„Persoanele implicate în accident au fost evaluate şi asistate la faţa locului, iar 12 dintre acestea au fost transportate la spital pentru investigaţii şi îngrijiri suplimentare (prezentau leziuni minore, preponderent la nivelul feţei)”, a mai transmis sursa citată.

Poliţiştii urmează să stabilească împrejurările producerii accidentului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
suc de fructe foto pixabay jpg
planta apa jpeg
casa și bloc jpg
accident autocar rasturnat A2 calarasi foto isu calarasi jpg
bătrâni  foto   Shutterstock jpg
virgiuliu stroescu facebook jpg
fructe si legume jpg
casa pexels jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net