La 63 de ani, a urcat pe 14 vulcani în 14 zile! Jaime Viñals a ajuns în Cartea Recordurilor

Cu o carieră de peste trei decenii în alpinism, Jaime Viñals (63 de ani), originar din Guatemala, și-a câștigat locul printre cei mai remarcabili exploratori montani ai lumii. El a visat mereu să intre în Cartea Recordurilor Guinness ca reprezentant al Guatemalei. Anul acesta a decis să-și atingă acest obiectiv printr-o provocare ambițioasă – cea mai rapidă ascensiune a celor mai înalți vulcani din țara sa natală.

Alpinistul guatemalez Jaime Viñals
Jaime Viñals este un alpinist profesionist (Foto: Instagram)

Proiectul a presupus escaladarea a 14 vulcani din Guatemala, doi dintre aceștia fiind activi, fiecare cu o altitudine de peste 3.000 de metri. Misiunea a fost extrem de solicitantă: drumuri înguste, formațiuni stâncoase, păduri dese și pante abrupte.

Totul în doar 14 zile. El nu a urcat singur, ci alături de o echipă care s-a asigurat că totul merge strună. Expediția a început pe 24 martie, la ora 3:30 dimineața, cu primul vârf Tacaná, al doilea cel mai înalt vulcan din America Centrală, situat la granița cu Mexicul. A urmat Tajumulco, cel mai înalt vârf din regiune, apoi vulcanul Siete Orejas.

Jaime Viñals: „Această misiune a necesitat muncă în echipă”

Următorul punct de escaladare a fost Santa María, de unde Jaime a putut admira vulcanul activ Santiaguito. Provocările au continuat cu Cerro Quemado și Pecul – munți care i-au testat limitele fizice și mentale, cu trasee imprevizibile și vreme capricioasă. Totuși, răsplata a fost pe măsură: peisaje spectaculoase și „un sentiment de reușită greu de descris în cuvinte”. Ascensiunile au continuat cu Zunil, urmat de Cuxliquel, San Pedro și Atitlán, fiecare cu propriile obstacole.

Viñals și echipa sa au continuat într-un ritm alert. Pentru ultimele patru vârfuri, Jaime a campat la o altitudine de 2.300 m, pregătindu-se pentru ascensiunea dificilă a Tolimánului, acoperit de păduri dese și sol alunecos. A urmat o zi extenuantă în care a urcat pe Acatenango și, imediat după, a ajuns la celebrul Vulcan de Foc. Urcarea finală către crater a fost marcată de eforturi intense și emoții copleșitoare.

Pe 7 aprilie, Jaime a încheiat călătoria istorică pe vârful vulcanului Agua. Ultimul pas a fost încărcat de emoție, simbolizând nu doar o reușită sportivă, ci și împlinirea unui vis de-o viață. „Fiecare pas ne apropia nu doar de un nou vârf, ci și de finalizarea unui obiectiv istoric”, a declarat el într-o postare pe rețelele sociale. „Emoția a fost imensă: îmbrățișări, zâmbete și lacrimi au însoțit acel moment de neuitat.”

Reflectând asupra întregii experiențe, Viñals a adăugat: „Această ascensiune a reprezentat culminarea unui proiect ambițios ce a necesitat planificare meticuloasă, forță fizică, reziliență mentală și, mai presus de toate, muncă în echipă.”

Jaime Viñals a ajuns și pe Vârful Everest

Jaime Viñals are în palmares numeroase reușite. Din 1987, el a urcat pe unele dintre cele mai înalte și dificile vârfuri ale lumii. În 2001, a devenit primul latino-american care a atins vârful Everest și primul care a făcut-o pe ruta North Col. Această reușită i-a adus și completarea faimosului circuit „7 Summits”, cucerind cele mai înalte puncte ale fiecărui continent.

Dar Viñals nu s-a oprit acolo. A urcat cele mai înalte vârfuri din Anzi, Alpi și Himalaya, dar și cele mai înalte puncte ale celor mai mari șapte insule ale lumii și din regiunile Americii Centrale și Caraibelor. În ianuarie 2023, el a devenit primul om care a finalizat „Trilogia Lumii” – cele mai înalte șapte vârfuri, cei mai înalți șapte vulcani și cele mai înalte șapte insule de pe glob.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
suc de fructe foto pixabay jpg
planta apa jpeg
casa și bloc jpg
accident autocar rasturnat A2 calarasi foto isu calarasi jpg
bătrâni  foto   Shutterstock jpg
virgiuliu stroescu facebook jpg
fructe si legume jpg
casa pexels jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net