Românii care nu-și închid telefonul în avion pot primi „facturi-șoc”. Cu cât ești bun de plată dacă faci această greșeală?

Românii care uită să își închidă telefonul mobil în timpul zborului riscă să se trezească cu facturi de sute de euro. Nu este vorba despre o amendă în sens legal, ci despre costuri tehnice, generate de conectarea involuntară la rețele non-terestre prin satelit, servicii extrem de scumpe și nereglamentate.

Românii care nu-și închid telefonul în avion pot primi „facturi-șoc” / foto: arhiva Click!
Românii care nu-și închid telefonul în avion pot primi „facturi-șoc” / foto: arhiva Click!

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) avertizează că aceste rețele pot genera cheltuieli uriașe chiar și pentru utilizări de scurtă durată.

În Uniunea Europeană, regulile de roaming sunt reglementate, iar utilizatorii beneficiază de tarife similare celor de acasă. Totuși, această protecție nu se aplică în cazul conectării la rețelele non-terestre, cum sunt cele disponibile la bordul avioanelor sau al navelor maritime. Aici, tarifele pot începe de la câteva zeci de euro pe minut sau pe megabyte de date transferate.

ANCOM atrage atenţia utilizatorilor care călătoresc cu avionul sau pe nave maritime cu privire la riscurile conectării la reţele non-terestre prin satelit, care nu sunt reglementate. Aceste servicii sunt, de regulă, costisitoare", a transmis autoritatea într-un comunicat oficial, relatează știrileprotv.ro.

Chiar și în cazul în care utilizatorul se află în Spațiul Economic European, normele europene nu se aplică dacă telefonul se conectează automat la o rețea prin satelit. Riscul este cu atât mai mare în zonele în care semnalul terestru lipsește, în zbor, în largul mării sau pe nave de croazieră.

Ce trebuie să facă utilizatorii pentru a evita costurile ascunse

În schimb, dacă telefonul se conectează la o rețea terestră (de exemplu, pe un râu sau de-a lungul coastei), se aplică în continuare principiul „Roam like at home”.

Conectarea la rețelele prin satelit poate avea loc automat, fără ca utilizatorul să intervină. Pentru a evita facturile uriașe, ANCOM recomandă următoarele măsuri:

- Activarea modului avion în timpul zborului sau călătoriilor pe mare;

- Dezactivarea roamingului de date din setările telefonului;

- Dezactivarea serviciului de roaming prin satelit, dacă furnizorul oferă această opțiune;

- Acordarea unei atenții sporite mesajelor de avertizare primite de la operator, care conțin informații despre rețeaua conectată și tarife.

Operatorul are obligația să trimită un SMS de avertizare atunci când utilizatorul se conectează la o astfel de rețea, specificând costurile asociate. De asemenea, atunci când se ating pragurile de 50 și 100 de euro (fără TVA) pentru serviciile de date în roaming, furnizorul trebuie să trimită o notificare și să ceară acordul explicit pentru continuarea serviciului.

Cum poți depune o plângere, dacă ai avut costuri nejustificate

Dacă un utilizator consideră că a fost taxat abuziv pentru servicii de roaming, trebuie să se adreseze mai întâi furnizorului de telefonie. În cazul în care răspunsul nu este satisfăcător, se poate depune o sesizare la ANCOM.

InfoCentru ANCOM oferă informații utile despre serviciile de comunicații electronice, telefonie, internet, televiziune, servicii poștale și digitale. Utilizatorii pot consulta ghiduri despre contracte, tarife, roaming, blocarea sau deblocarea terminalelor, dar și despre posibile fraude sau accesul la internet în siguranță.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
padure jpg
egipt e506e4a37b jpg
Mihai Nae îl dresează pe Sushi
Regina Elisabeta, Printul George, foto Pinterest jpg
1 usturoi shutterstock 176134616 jpg jpeg
castraveti shutterstock1 jpeg
scrisoare, foto shutterstock jpg
Călin Georgescu FOTO Mediafax
image
actualitate.net
image
actualitate.net