Obiectele din casă ce pot provoca alergii. Multe doamne le folosesc
Cei mai mulţi dintre noi sunt familiarizaţi cu poluarea aerului exterior, dar ştiaţi că aerul din locuiţe poate fi toxic? Acesta este influenţat semnificativ de articolele de zi cu zi găsite în gospodării, inclusiv odorizante şi articole de curăţenie.

Specialiştii atenţionează că detergenţii, odorizantele de cameră, substanţele folosite la curăţenie şi dezinfectare în locuinţă pot avea efecte nedorite asupra sănătăţii noastre. Prof. dr. Florin Mihălţan, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie, a explicat că inclusiv detergenţii, soluţiile, substanţele pe care le folosim pentru curăţenia în locuinţă, fie în băi, bucătărie sau pentru întreţinerea mobilierului pot provoca alergii şi pot chiar declanşa crize de astm.
„Noi avem conferinţe internaţionale care merg numai pe poluare şi schimbările climatice. Asta este provocarea acestui deceniu, iar astmul este tributar acestor factori. Şi când spun asta nu mă refer la factorii vechi, alergeni, fumat, sunt şi medicaţii care dau astm. Vorbesc despre aceste particule poluante pe care le putem găsi în mediul înconjurător.
Este şi poluarea casnică despre care nu avem voie să uităm, pentru că, de obicei, în afară de fumatul pasiv, avem particulele care se degajă din ceea ce folosim pentru curăţenia în casa respectivă, la care bineînţeles că se adaugă elemente vechi precum mucegaiul sau, dacă intrăm în amănunte, o serie de particule degajate din mobilier, din carpete, din dezinfectanţii pe care îi folosim. Tot ceea ce folosim în bucătărie poate să fie o sursă de exacerbare în aceste forme de astm”, a explicat prof. dr. Florin Mihălţan.
Expunerea profesională
În ceea ce priveşte detergenţii, specialistul este de părere că, în clipa în care este deschis un recipient şi este păstrat în casă, chiar într-o debara, există un risc de expunere care este inducător de criză. „Deci, mare atenţie ce ţinem în casă, ce folosim la curăţenie şi vă mai dau un exemplu: există o predispoziţie indusă de expunerea profesională, iar aici coafezele au în special această problemă prin expunerea la utilizarea spray-urilor, a fixativelor care sunt generatoare de crize şi pot fi cu expunere directă. Iar dacă ne gândim la mediul ambiental, este expunerea la particulele diesel, un alt agent provocator de crize de sufocare.”, mai explică prof. dr. Florin Mihălţan, conform dcnews.ro.
Alergii la parfum
Există persoane care, în afară de crizele pe care le au la alergeni, au identificat sensibilitate la parfum, deodorant. În acest sens, specialistul explică faptul că există şi acest tip de expunere indirectă: „Atenţie şi la acele parfumuri pentru casă, care la mişcare eliberează parfumul şi dau o atmosferă plăcută, şi ele pot fi surse de crize de astm la un moment dat”.