Modelul de copil-erou sovietic în epoca Ceaușescu. Câți elevi a recrutat, de fapt, Securitatea în anii '80
În România anilor ’80, elevii nu erau doar simpli participanți la viața școlară, ci adesea instrumente active ale unui aparat represiv bine organizat. Regimul comunist, în încercarea de a controla fiecare colț al societății, a recurs inclusiv la recrutarea minorilor în rețeaua informativă a Securității.
Recent, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a dezvăluit o realitate tulburătoare: între 1980 și 1989, un număr de 6.121 de elevi au fost folosiți de Securitate în calitate de colaboratori, scrie Historia.
Departe de imaginea idilică promovată de propaganda oficială, acești copii au fost înrolați într-un sistem care i-a învățat să își spioneze colegii, profesorii și uneori chiar propriii părinți.
„Omul nou” — copilul gata să-și denunțe colegii și familia
Una dintre componentele esențiale ale propagandei comuniste a fost mitul „omului nou” – o ființă complet devotată regimului, ruptă de orice formă de loialitate familială sau comunitară.
În mod special, regimul Ceaușescu a pus un accent deosebit pe „condițiile minunate” oferite copiilor și tinerilor, prezentându-i drept pilonii viitorului luminos al patriei socialiste. În spatele acestor formule bombastice, se ascundea însă o strategie ideologică profundă: formarea unui individ capabil să-și denunțe familia și prietenii în numele revoluției.
Figura legendară a copilului sovietic Pavlik Morozov, care și-a trădat tatăl și a fost omorât de rude, a devenit simbolul acestei loialități absolute față de stat.
Acest model a fost aplicat și în România, unde Securitatea nu a ezitat să recruteze minori pentru activități de supraveghere și informare. După cum menționează CNSAS, „Securitatea a dovedit că nu avea scrupule în a folosi colaboratori recrutaţi dintre minori.”
Cum a fost posibil? Statistici ale unui fenomen ținut ascuns
Analiza CNSAS se bazează pe evidențe electronice incomplete, însă suficiente pentru a contura dimensiunea fenomenului.
Au fost reținute doar persoanele născute începând cu anul 1962, adică acei copii care, la începutul deceniului 1980, aveau cel mult 18 ani. Astfel, în perioada 1980–1989, au fost identificate 6.121 de persoane care au colaborat cu Securitatea în calitate de elevi.
Deși în multe cazuri nu exista un dosar personal complet, ci doar o fișă de colaborator, datele disponibile relevă utilizarea sistematică a elevilor în activități informative.
Aceștia erau recrutați pentru a servi interesele statului pe mai multe linii de muncă: de la supravegherea mediului educațional la contrainformații economice și militare.
Categoriile elevilor-recruți: supraveghere, industrie, armată
Distribuția celor 6.121 de elevi în funcție de tipul activităților la care au fost folosiți este relevantă pentru înțelegerea modului în care Securitatea pătrundea în toate domeniile societății.
Aproximativ 3.580 de elevi au fost implicați în activități de informații interne, în special în monitorizarea corpului didactic, a studenților și a instituțiilor de învățământ – adică furnizau informații despre colegi și profesori. O altă categorie semnificativă, de circa 1.500 de elevi, a fost utilizată în contrainformații economice, în special cei proveniți din licee industriale și agricole.
De asemenea, în jur de 340 de elevi au fost înrolați în activități de contrainformații militare, fiind recrutați din licee și instituții cu profil militar. În afară de acestea, elevii mai erau cooptați în alte domenii, precum contraspionajul (ex: radioamatori, filateliști), antiterorism, pașapoarte, securitate și gardă. Pentru circa 600 de elevi, nu a fost menționată linia exactă de muncă.
Statutul în rețea: de la „persoană de sprijin” la gazdă de întâlniri
Recrutarea elevilor nu s-a limitat doar la obținerea unor informații ocazionale. În funcție de nivelul de acces, de încredere și de calitățile personale, aceștia erau încadrați în diverse categorii. Cei mai mulți, aproximativ 5.550 de elevi, au fost înregistrați ca „persoane de sprijin”, adică surse auxiliare, cu rol informativ de bază.
Urmează o categorie mai restrânsă, cea a colaboratorilor, unde au fost încadrați circa 230 de elevi. Există însă și cazuri rare, dar grăitoare, de informatori oficiali, ba chiar gazde ale caselor de întâlniri – șase astfel de copii fiind menționați în datele CNSAS. Acest fapt subliniază cât de profund și complex era mecanismul de infiltrare și control exercitat de Securitate asupra generațiilor tinere.
Unde au fost cei mai mulți elevi-recruți?
Datele referitoare la distribuția geografică a elevilor-recruți evidențiază variații semnificative de la un județ la altul. Astfel, cele mai multe recrutări s-au înregistrat în județele Galați (aprox. 400 de elevi), Vrancea (peste 300) și Sibiu (circa 300), dar și pe linia contrainformațiilor militare, care a totalizat în jur de 450 de colaboratori. Pe de altă parte, numărul celor racolați în județe precum Teleorman (39), Caraș-Severin (10) și Hunedoara (doar 2) a fost extrem de redus.
Un paradox notabil îl reprezintă Securitatea Municipiului București, unde, conform evidențelor, doar circa 100 de elevi ar fi fost recrutați în acea perioadă – o cifră improbabil de mică, având în vedere densitatea populației și importanța capitalei.
Abandonul colaborării: între lipsa de interes și intrarea în partid
CNSAS atrage atenția asupra unei alte realități puțin cunoscute: în aproximativ 5.300 de cazuri, nu se păstrează date privind momentul sau motivul încetării colaborării cu Securitatea.
Este posibil ca acești elevi să fi continuat cooperarea și după 1989 sau ca autoritățile să nu fi actualizat fișele informatice.
Acolo unde există mențiuni clare, cele mai frecvente motive pentru „abandon” au fost lipsa posibilităților informative (circa 380 de cazuri), aderarea la Partidul Comunist Român (aprox. 150), schimbarea locului de muncă sau decesul, iar în unele cazuri, deconspirarea.
Cazuri șocante: copii sub 14 ani folosiți ca surse
Poate cele mai tulburătoare informații din raportul CNSAS sunt cele care privesc recrutarea copiilor cu vârste sub 14 ani. Chiar și în lipsa unui discernământ matur, acești minori au fost considerați potriviți pentru a servi în rețeaua de informatori.
Exemple concrete includ: I.C., născut în aprilie 1976, recrutat de Securitatea Galați în septembrie 1988, la 12 ani și 5 luni; Ș.V., născut în septembrie 1975, recrutat în august 1988 de către Securitatea Vrancea, la 12 ani și 11 luni; sau F.B., născut în mai 1974 și recrutat în noiembrie 1987 de Securitatea Timiș, la 13 ani și 6 luni.
Alte cazuri similare apar la Călărași și Sibiu, unde copii de 14 ani și câteva luni au fost cooptați în activități specifice unui aparat represiv adult.
