Locul din România întins pe teritoriul a două țări. Se spune că aici trăiau celebrele amazoane din Antichitate

În trecut o frontieră a Imperiului Roman, iar astăzi fluviul care străbate cel mai mare număr de țări din lume, Delta Dunării este, cu siguranță, destinația ideală pentru o vacanță memorabilă alături de cei dragi. Această regiune unică, cu peisaje spectaculoase și o biodiversitate bogată, se întinde pe teritoriul a două țări.

Delta Dunării se întinde pe teritoriul a două țări / foto: Shutterstock
Delta Dunării se întinde pe teritoriul a două țări / foto: Shutterstock

Dunărea este al doilea cel mai lung fluviu din Europa, după Volga din Rusia. Curge prin marea parte a Europei Centrale și de Sud-Est, de la Pădurea Neagră la Marea Neagră. De asemenea, este fluviul care străbate cel mai mare număr de țări din lume: 10. Acestea sunt Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croația, Iugoslavia, România, Bulgaria, Republica Moldova și Ucraina. În timp ce Nilul străbate 9 țări. De la izvor către vărsare, Dunărea străbate și patru capitale: Viena (Austria), Bratislava (Slovacia), Budapesta (Ungaria) și Belgrad (Serbia).

Delta Dunării se întinde pe teritoriul a două țări

Încă din cele mai vechi timpuri, Dunărea a fost un drum comercial tradițional în Europa. Are un bazin de colectare de peste 800.000 km2, adică 8% din teritoriul Europei, și este alcătuită din aproximativ 120 de râuri importante, dintre care cel mai lung este Tisu, iar afluentul cu debitul cel mai mare este Sava.

În plus, se întinde pe teritoriul a două țări: România și Ucraina. Cea mai mare parte a Deltei se află în România, însă o mică parte, inclusiv Chilia Veche și brațul Chilia, aparține Ucrainei. Este una dintre cele mai spectaculoase și bine conservate delte din lume, fiind inclusă în patrimoniul UNESCO.

Datorită istoriei sale bogate și influenței semnificative asupra geografiei și economiei regiunilor pe care le străbate, Dunărea a devenit un subiect de studiu atât pentru cercetători, cât și pentru locuitori sau turiști. 

De altfel, locul este și plin de mistere. Legenda spune că fluviul, adăpostea, pe malurile sale, celebrele amazoane din Antichitate. Tribul femeilor războinice care au trăit pe ţărmul de nord al Mării Negre şi la gurile Istrului (Dunării) a fost menţionat de mai mulţi autori antici. Tot aici s-ar fi aflat și insula lui Ahile.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Destinații de vacanță în Grecia - Imagini din Kefalonia, Milos și Ikaria FOTO Shutterstock
cancer colon jpg
trandafiri pixabay jpg
pastile supt jpg
serpi jpeg
cum va arata romania png
carte pixabay jpg
Planeta Venus FOTO SHUTTERSTOCK
image
actualitate.net
image
actualitate.net