La doar 2 ani, e printre cei mai deștepți din lume!
Joseph Harris-Birtill, un băiețel din Marea Britanie născut pe 23 noiembrie 2021, a devenit cel mai tânăr membru din istoria Mensa (la categoria masculină), fiind acceptat în club la doar 2 ani și 182 de zile. Mensa este o organizație exclusivistă care acceptă doar persoanele aflate în top 2% din punct de vedere al coeficientului intelectual, ceea ce înseamnă un IQ de cel puțin 132.

Joseph Harris-Birtill știe deja să citească
Joseph, care acum are 3 anișori, a fost un copil remarcabil încă de la naștere, spun părinții săi, Dr. Rose (39 de ani) și Dr. David Harris-Birtill (39 de ani), ambii profesori universitari. Băiatul a început să se rostogolească la doar cinci săptămâni, a spus primul cuvânt la șapte luni și a citit prima carte integrală la doar un an și jumătate.
La doi ani și trei luni, putea citi fluent, număra până la zece în cinci limbi și știa să numere înainte și înapoi până peste o sută. Interesele sale sunt variate și includ învățarea codului Morse, alfabetul grec și tabelul periodic al elementelor. Este un copil curios, dornic să învețe și iubește provocările intelectuale, relatează Cartea Recordurilor Guinness.
„La cinci săptămâni a început să se rostogolească, la șapte luni a spus primul cuvânt, iar la un an și jumătate a citit o carte de la început până la sfârșit”, a dezvăluit Rose. Pe lângă pasiunea pentru lectură, copilul este fascinat de muzică și învață să cânte la pian.
Părinții spun că Joseph nu și-a dat încă seama cât de inteligent este comparativ cu ceilalți copii. „Este un copil blând, iubitor și generos, care își împarte jucăriile și oferă îmbrățișări”, a mai spus mama lui. Familia a contactat Mensa pentru a primi sprijin adecvat, după ce a observat cât de avansat este Joseph: „Sperăm că această realizare îi va da un sentiment de mândrie când va fi mai mare. Joseph este o persoană minunată, cu un suflet mare și un simț al umorului excelent.”
Rose dorește ca povestea lui Joseph să ajute la înțelegerea nevoilor copiilor supradotați. „Există o concepție greșită că pentru copiii foarte inteligenți totul este ușor, dar toți au nevoie de stimulare și înțelegere continuă. Talentele lor pot fi diminuate de presiunea de a se adapta unor medii care nu sunt gândite pentru ei.”