Duelul pentru preşedinte a început în diaspora: „Eu cred că vom sări de peste un milion de voturi”

Turul doi al alegerilor prezidenţiale a avut un start spectaculos. În diaspora voturile au început încă de vineri, iar numărul compatrioţilor care au venit să-şi exercite dreptul constituţional bate toate recordurile. În România se va vota doar duminică.

Cei doi candidaţi  au stat faţă în faţă doar  de două ori în campanie
Cei doi candidaţi au stat faţă în faţă doar de două ori în campanie

Cursa dintre George Simion şi Nicuşor Dan pentru funcţia de preşedinte a început vineri în diaspora. Prezenţa la vot a luat prin surprindere pe toată lumea. Până la ora închiderii ediţiei, îşi execitaseră opţiunea peste 130.000 de compatrioţi! Aproape dublu faţă de turul I!

„Ideea de bază este că în primul tur diaspora i-a băgat pe ambii candidaţi în finală. Din totalul voturilor, aproximativ 10% au venit în partea diasporei. Şi acum tendinţa, sigur, se va păstra să vedem şi mai multe voturi ale diasporei pentru turul 2. Mă aştept chiar la o cifră record.

Eu cred că vom sări de peste un milion de voturi. Iar în contextul ăsta, într-adevăr, diaspora poate să decidă, nu într-un mod covărşitor, dar într-un mod relevant cine va fi preşedintele ţării. De ce? Pentru că separat de numărul de voturi efective, deci să prespunem că sunt un milion de voturi, ai un milion de potenţiale mesaje sau telefoane pe care diaspora le dă în ţară, la rude, la prieteni. Pe care ulterior îi pot influenţa într-o direcţie sau cealaltă”, a declarat pentru adevarul.ro, analistul Radu Delicote, expert în comunicare. 

Peste 130.000 de oameni în prima zi

În România, secţiile de vot se vor deschide duminică, la ora 7.00 şi se vor închide seara, la ora 21.00. Cei doi candidaţi, George Simion şi Nicuşor Dan îşi încheie, conform legii, campania electorală în această dimineaţă, la ora 7.00. Pe ultima sută de metri, ieri, Nicuşor Dan a avut o discuţie prin video cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron. Acesta şi-a exprimat sprijinul pentru primarul Bucureştiului şi a spus că alegerile din România reprezintă o miză pentru toată Europa, informează adevarul.ro.

La rândul său, George Simion,  a susţinut, ieri, o conferinţă de presă la Paris, în care a afirmat că „are pericole serioase în faţă” şi că unul dintre cele mai probabile scenarii este ca el sau oponentul său „să fie atacaţi sau omorâţi”. 

Mitingul pro-european de mâine, anulat

Mitingul de duminică a fost  considerat prea periculos
Mitingul de duminică a fost considerat prea periculos

Mitingul pro-european programat pentru duminică, 18 mai, în Piaţa Victoriei a fost anulat. Decizia a fost anunţată de organizatorii manifestaţiei, comunitatea Rezistenţa, care invocă „responsabilitatea civică” şi dorinţa de a nu alimenta spirala violenţei şi dezinformării. Anterior, două mitinguri similare au fost anulate.

„Această decizie este o alegere responsabilă, de maturitate civică şi un semnal public de respingere fermă a violenţei, atât prin discurs, cât şi prin orice formă de comportament”, au transmis organizatorii într-o postare pe Facebook, la evenimentul intitulat Ori la bal, ori la spital.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
ultima vanatoare a  lui ceausescu jpg
Pod Braila jpg 1 jpg
Destinacija Otoci paragraphImageLeftRight stiniva vis aleksandar gospic lg 12651 jpg
front 1 jpg
Ana Ipatescu eroina revolutia de la 1848 800x526 jpg
protest 1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net